Sasaus

Toponomia satului ar putea deriva din denumierea germana Sachsenhausen- care are corespodent in partile Rinului inferior, locul de bastina al colonistilor germani.

Satul este atestat documentar pentru prima data in 1488, sub denumierea de Zazanhuz, apoi Sachsenhausen.

–         1488, la recensamantul din acest an, sunt mentionate un numar de 28 de gospodarii locuite si 7 gospodarii nelocuite, precum si existenta unei scoli. Existenta unei populatii sasesti in localitate rezulta din declaratiile martorilor la procesul dintre Marpod si Nocrich, litigiul fiind o moara de apa; primarul si juratii satului Sasaus au fost metionati ca sasi;

–         1579, populatia saseasca imputinata din cauza deselor epidemii de ciuma si a navalirilor turcesti este intarita  prin asezarea de familii din Tara Oltului;

–         1695, recensamantul fiscal din acest an ne semnaleaza ca pe langa cele 35 de gospodarii locuite  se mai aflau, in vatra satului, 10 gospodarii incendiate ce trebuiau reconstruite. Se ia, din nou, masura repopularii satului cu colonisti romani din Tara Oltului, la aceasta data nemaiexistand populatie saseasca;

–         1760-1762, are loc conscriptia romanilor  in urma careia se fac presiuni pentru trecerea obstei la uniatie; desi biserica este luata cu forta si data greco-catolicilor si preotii satului trec la infaptuirea unirii, obstea refuza sa urmeze exemplul preotilor;

–         1780 este construita actuala biserica ortodoxa cu hramul “ Adormirea Maicii Domnului”, in prezent monument istoric; ea este impodobita cu valoroase picturi murale, autorii picturilor fiind fratii Ioan si Gheorghe Grecu. Acesti pictori tarani din Sasaus, autori ai multor picturi murale in bisericile din Tara Oltului si in Tichindeal si Fofeldea, au ajuns renumiti in toata Transilvania pentru talentul lor deosebit, mestesug mostenit din tata in fiu. Multi dintre membrii familiei Grecu au devenit cunoscuti si ca iconari si pictori de mobila taraneasca;

–         1908, i-a fiinta biblioteca poporana din Sasaus;

–         1913, notarul Buzea Nicolae din Sasaus este ales membru in conducerea despartamantului A.S.T.R.A.;

–         1925, este construita cladirea scolii actuale;

–         1963, este electrificat satul Sasaus;

–         1966, a fost construit caminul cultura din Sasaus, avand un numar de 150 de locuri, cladirea a gazduit cinematograful satului si o biblioteca;

O FAMILIE DE ZUGRAVI: FAMILIA GRECU DIN SASAUSI

E relativ mare numarul de biserici din Tara Oltului care au fost zugravite de familia Grecu. Despre trei: biserica din Arpasul de Sus, fosta biserica ortodoxa din Vistea de Jos si cea din Voivodenii Mici, avem informatii sigure. Despre biserica ortodoxa din Arpasul de Jos si cea ortodoxa din Sarata credem aceasta prin deductie, in urma unor analize stilistice comparative. Pe langa acestea, tot prin deductie stabilim ca au fost zugravite de ei si bisericile din satele “ de pe Ardeal” ( din dreapta Oltului): Colun si desigur Sasaus. Mi se spune ca si biserica din Fofeldea ar avea zugraveala asemanatoare cu cea din Sasaus. N-am avut ragaz sa o cercetez si pe aceasta. Stefan Metes mai insemneaza pe Ioan si Alexandru Grecu, ca zugravi ai bisericii din Mohu. E posibil sa mai existe si alte biserici zugravite de ei. (…) In Sasaus e inca destul de vie traditia despre zugravii Grecu, dar fara multe precizari. Numele de Grecu il mai poarta azi in sat numai doi urmasi mai tineri, Gheorghe si Vasile,  care nu se mai ocupa cu pictura si care in prezent sunt emigranti in Statele Unite ale Americii. De la cel din urma zugrav, Vasile, sunt inca doua fiice in viata, Paraschiva Curta si Ana Grecu. Cea din urma, azi, in varsta de 75 de ani (N.C.R.: avea 75 de ani la data aparitiei cartii: 1996), ne-a oferit cateva stiri privitoare la tatal ei, si localitatile unde a lucrat. Amintirile ii sunt din vremea copilariei, deci acestea pot avea o doza inexacta in privinta anilor sau chiar a locurilor pomenite. Ana isi aduce aminte ca se ducea cu mama sa la bisericile unde lucra tatal Vasile, la Colun (?), Sarata ( poate ca la biserica ortodoxa la turn, din afara), Scoreiu, Arpasul de Jos si Cirta. Stie ca tatal sau, Vasile invatase mestesugul de la tatal lui, nu isi aminteste cum il chema  pe acel bunic al ei. Ea avuse si un frate, Vasile, dar acesta n-a vrut sa invete zugravitul ci s-a facut cioban. Tatal ei, zugravul Vasile, nu lucra dupa modele (izvoade) ci lucra cu mana libera. Vopselele le cumpara ca praf si le prelucra singur amestecandu-le cu apa. La unele vopseli intrebuinta si cate un pic de albus de ou, dar nu la toate. Dupa ce se uscau chipurile zugravite, le freca cu un fel de corn alb, ca sa le lustruiasca “ de chichia” (de sclipeau). Lucrarea din urma era spoitul zugravelii cu un strat de firnais. N-au ramas nici scule, nici lucrari acasa de ale zugravului Vasile. Ana Grecu stie ca tatal ei, pe cand lucra canta mereu “ bisericeste ca avea glas bun” ( Cantorul de la biserica unita din Arpasul de Jos  inca isi aduce aminte de zugravul Vasile Grecu si, ca specialist, sustine si el ca “rasuna biserica de pricesnele lui”). Acesta mai stie ca zugravului i se mai zicea si Vasile Spataru, fiindca facea si spete ( ca si alti sasauseni) spete relativ scumpe, dar care totusi se vindeau, fiind foarte durabile, semn ca le lucra foarte constiincios. Zugravul Vasile Grecu a avut neamuri la Arpasul de Jos, dar n-am putut stabili categoric  ce fel de rudenie. Fiica-sa, Ana, stie ca popa Cucu din Arpasul de Jos era frate cu tatal ei(!). Cantorul pomenit mai sus inca afirma ca Vasile zugravul avea neamuri, dar i se pare ca le avea dupa sotia lui, o Vaseasca maritata in Sasaus. Matriculele bisericii ortodoxe din Sasaus nu-s prea vechi. Fiind foarte rupte, e destul de anevoios sa le cercetezi. Am gasit totusi ca la 1857, iulie 20, a murit “ Zugravu Nicolae Grecu”, in varsta de 73 de ani ( deci a fost nascut pe la 1784).

Din cele de pana aici, se impun cateva constatari: aceasta familie a practicat mestesugul zugravitului in decurs de cel putin 70 de ani. N-avem date documentare sa stabilim care dintre cei de la inceput a invatat mai intai mestesugul, nici in ce legatura de rudenie erau. Din partea noastra credem ca intrebarea se poate pune numai intre Ioan si Alexandru Grecu, Ioan fiind amintit ca zugrav numai la Mohusi, si aici, inaintea lui Alexandru, – pe acesta din urma il intalnim si mai tarziu, – il socotesc pe Ioan ca incepatorul seriei de zugravi din aceasta familie. E sigur insa ca, afara de Ioan, zugravii urmatori au deprins mestesugul din neam in neam ( ca sa nu zic: din tata in fiu). Din aceasta imprejurare a rezultat insa un rau destul de grav pentru valoarea lucrarilor lor. Mesterii de la inceput au mai multa siguranta la lucru, au chiar originalitate si au curajul de a introduce uneori elemente locale, care, pe langa ca contribuie  la varietatea scenelor, le mai insotesc si cu elemente realistice. (…) De alta parte, cei dintai dintre acesti zugravi intocmeau scenele zugravite de ei dupa o oarecare ordine, ceea ce ne face sa presupunem ca urmau indemnurile vreunei Eminii. Continuatorii lor, incepand insa cu cei de la Voivodenii Mici, nu mai respecta nici o ordine.

Al doilea fapt, ce ar trebui scos la iveala din spusele Anei Grecu si al cantorului de la biserica unita din Arpasul de Jos, e pietatea lui Vasile Grecu, pe care o manifesta prin cantari religioase in vremea zugravitului. Putem presupune, cu tot dreptul ca acest sentiment religios la Vasile a fost o mostenire de la predecesorii sai. Aceasta explica impresia de evlavie, ce se degaja din zugravelile tuturor acestor mesteri, fie ele executate in chip mai maiestrit, fie mai stangaci. Ceea ce era in sufletul acestor mesteri, ei exprimau in forme si culori cu toata sinceritatea.

Am socotit vrednici de pomenire pe acesti mesteri, care atata timp au preamarit pe Dumnezeu, dupa cat i-au ajutat priceperea si puterea si au bucurat si pe credinciosii din satele noastre cu lucrarile lor in culori.